Vești bune pentru persoanele interesate să efectueze analize medicale decontate de Casa de sănătate. Acest fel de analize se pot efectua și la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din Capitală.
Galeria Naţională a Muzeului Naţional de Artă al României găzduiește expoziţia „Nicolae Grigorescu – Pictor al ethosului românesc”. Aceasta poate fi vizitată până la 17 septembrie 2023.
Recunoașterea calificărilor profesionale este una dintre problemele pe care le aduce în discuție acum Comisia Europeană.
Institutul Național de Statistică anticipează că numărul populației rezidente tinere, de vârstă preşcolară şi şcolară, va continua să aibă un trend descendent.
Conferinţa este organizată sub egida Societăţii Române de Simulare Aplicată în Medicină, în parteneriat cu UMFST Târgu Mureş, sub patronajul Academiei Române de Ştiinţe Medicale.
În centrul acestei strategii medicale stă pacientul, cu nevoile sale de sănătate și de calitate a vieții, scopul principal al acestui demers fiind scăderea substanțială a indicatorilor de mortalitare ce poate fi prevenită.
În perioada următoare, circa 4.000 de posturi vacante vor putea fi ocupate prin concurs în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății.
Pentru realizarea procedurii a fost nevoie de o abordare multidisciplinară şi o colaborare strânsă între secţiile din cadrul unităţii medicale.
Ziua Universală a Iei, celebrată la 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor, a fost marcată anul acesta prin două evenimente în tandem.
De Ziua Mondială a Refugiatului, OMS România (World Health Organization Office for Romania) a fost onorată să participe la evenimentele partenerilor.
Echipele de transplant din țara noastră au făcut, în weekendul care s-a încheiat, un "maraton al vieţii", fiind efectuate patru prelevări de la persoane decedate și 12 transplantări.
În cererea de reexaminare la Senat, s-a atras atenţia că legea trimisă la promulgare, în articolele referitoare la farmaciile universitare, creează „o situaţie de insecuritate juridică”.
Anul 2022 a marcat demararea procesului de aderare a ţării noastre la Organizaţia de Cooperare și Dezvoltare Economică. Un organism internaţional care reunește cele mai bogate și dezvoltate state la nivel global.
Comitetul Internaţional Olimpic lansează o campanie dedicată mișcării, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu ocazia Zilei Mondiale Olimpice.
Intitulată „Inovația în Melanom 2023 - Împreună putem salva vieți”, această conferință va avea loc la Iași în zilele de 23-24 iunie.
În cadrul conferinței, s-a lansat volumul «Cum credeți că va arăta medicina după pandemie?», cu opiniile a 65 de specialiști din centrele universitare din țară.
Ia tradițională românească a trecut prin războaie și regimuri autoritare ori dictatoriale, a fost uitată apoi găsită și a ajuns în străinătate, în pânzele lui Henri Matisse ori vedeta Yves Saint Laurent la Săptămâna Modei de la Paris.
Suntem dispuși să vorbim deschis despre sănătatea mintală nu doar din turnul de fildeș al halatului alb, ci cu autenticitate și sinceritate. Dar e încă greu să găsim aceeași autenticitate în felul în care ne organizăm și ne facem planuri.
Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu şi-a propus, încă de anul trecut, stabilirea unui calendar al donării, iar pompierii au răspuns apelului.
Încă din anul 2011, la nivelul IGSU s-a stabilit ca fiecare zi de 13 care pică marţea să fie dedicată Informării Preventive.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe